Vă mai aduceţi aminte de anii ’90 şi ’91?

romania 1991

Dispariţia a două regimuri social politice a “smuls” barierele puse pe Prut, astfel că am asistat în 1990 şi 1991 la acele “băi de mulţime”, acele “poduri de flori” urmate de posibilitatea de a trece frontiera, fără invitaţii, vize ori paşapoarte, ci doar cu actele de identitate. Tot în acei ani, mai precis pe 27 august 1991, s a produs desprinderea din URSS şi proclamarea independenţei Republicii Moldova, guvernul de atunci al României fiind primul care a recunoscut noul stat vecin, deşi au fost şi încă mai sunt voci care au considerat că s ar fi impus rapida Unire! Dar toate acestea fără a se ţine seama că, la acel moment, pe plan internaţional, în Marile Cancelarii se hotărâse exact invers, respectiv destrămarea Iugoslaviei şi a Cehoslovaciei! Nu a intrat în calcul şi Germania, care se voia o excepţie, un favor pentru cei mari şi firesc puternici.

De atunci iată că au trecut 22 de ani, iar noi cei care ne numeam cu atâta entuziasm fraţi am cam uitat să ne aducem aminte că în miercurea ce tocmai a trecut în Republica Moldova, limba română a fost oficializată, revenindu-se la grafia latină. Am uitat să dăm măcar o ştire pe canalele tv, măcar o aducere aminte printre noianele de veşti sumbre şi decizii care, într-o primă fază ne vor afecta în această iarnă. Ar mai fi trebuit să ne aducem aminte că chiar şi acum, limba română are un rol de ‘‘cenuşăreasă’’ la ea acasă, rol susţinut dealtfel şi de unii oameni de cultură de peste Prut. Şi sărbătoarea ‘Limba noastră cea română’ şi-a pierdut din amploarea pe care o avea la începutul anilor ’90, când era considerată la fel de importantă ca Ziua Independenţei.

După 22 de ani am ajuns la concluzia că pe podurile de flori au trecut doar dorinţele neâmplinite ale oamenilor simpli. Au trecut cărţi, piese de teatru, actori şi interpreţi. Nu au trecut însă camioanele moldoveneşti cu struguri, cartofi sau roşii. Nici rulmenţii de la Bârlad nu au trecut podurile de flori. Nici profesorii, învăţătorii sau preoţii din România nu au prea trecut podul. Şi nici fluxurile investiţionale. La 22 de ani de la podurile de flori ne aducem aminte de acea învălmăşeală a sufletului şi nu ne rămâne decât să oftăm. Oftăm pentru că nu există încă (sau cel puţin nu cunosc eu!) o întreprindere moldo-română a sucurilor de roşii, a vinului sau a zaharului. Nici şosete ori costume moldo-române nu sunt. Ca să nu mai vorbim de tractoare, combine, pluguri sau strunguri.

Podurile de flori se pare că au fost o capcană. Florile se ofilesc. Aşa că e timpul podurilor din beton. Cel puţin rămân să dăinuie în urma noastră şi în amintirea urmaşilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>