Încotro?

vapor romania

Astăzi România arată ca un vapor fără comandant şi în derivă, iar statul în sine este neguvernat şi fără direcţie. Cum altfel s-ar putea descrie un stat în care guvernanţii n-au nici un plan pentru ţară, decât pentru propria supravieţuire politică; un stat în care guvernanţii iau măsuri cu inimaginabile consecinţe economice şi sociale, ca de exemplu creşterea TVA ca alternativă; un stat în care administraţia centrală nu mai este de mult în slujba interesului public, ci a unei clientele, care trebuie hrănită, pentru că a cotizat din greu în campaniile electorale.

Cu tristeţe spun că românii nu mai au astăzi încredere în stat. Nu-i mai protejează, nu le mai oferă minime garanţii privind nivelul de trai, ci doar o nesfârşită bâlbâială şi măsuri de natură să le minimizeze existenţa. De fapt aici este problema. Vorbim la nesfârşit despre deficite bugetare, despre împrumutul de la FMI, despre cota unică sau impozitul progresiv, despre TVA şi preţuri. Ele sunt doar motive sau mai bine zis subiecte de dezbateri pe la talk show-uri si au ca scop abaterea atenţiei opiniei publice de la adevăratul dezastru spre care ne îndreptăm, firesc fără voia celor mulţi. Cauza blocajului aproape total în care ne aflăm este că nu ştim încotro ne îndreptăm, ca naţiune, ca indivizi, pentru că cei care ne conduc nu au o viziune, nu sunt lideri autentici ai societăţii.

O ţară care nu-şi palpează viitorul devine condamnată la o perpetuă criză; nu economică, nu financiară, ci la o perpetuă criză interioară, de mentalitate şi atitudine, la o perpetuă criză morală. Şi toate acestea pentru că această societate nu mai vede nicio ieşire din fundătura în care a ajuns, pentru că nu mai are nicio speranţă şi nicio urmă de încredere în proprii conducători.

Şi totuşi încotro se îndreaptă România în aceste condiţii? Se îndreaptă cumva spre destrămare, în condiţiile lamentabilelor legi şi decizii guvernamentale de azi sau se îndreaptă spre o nouă dictatură? Însă cum mai precizam şi cu alte ocazii, o ţară care a supravieţuit la confluienţa imperiilor, nu poate şi nu are voie să se destrame acum când nimeni nu o mai ameninţă. Despre dictatură cred că nici nu poate fi vorba, chiar dacă se spune că istoria este ciclică. Atunci care ar fi soluţia magică de ieşire din această fundătură in care ne aflăm? Ştim cu toţii că tehnologia, ştiinţa, învăţământul, economia, cultura pot juca un rol important, dar politica rămâne decisivă pentru noi astăzi. Aşadar ne trebuie o clasă politică responsabilă, cu principii, care prin tact şi diplomaţie să urmărescă doar interesele propriului popor.

Mai apoi «să dăm Cezarului ce e al Cezarului», iar aici mă refer la a da locul pe care îl merită intelectualilor acestei ţări; o ţară în care de peste 20 de ani aceştia au fost nevoiţi să «abdice». Nicidecum nu trebuie să-i uităm pe specialiştii acestei ţări, fără de care progresul economic nu ar mai fi posibil. Să mai spunem aici că nici măcar dictatori rău famaţi în istorie, nu au recurs la atâtea dosare confecţionate peste noapte, nu au aruncat atâtea epitete jignitoare pe capul rivalilor, nu au minimalizat categoriile sociale ce educă poporul şi nu au tăiat drastic din salariile bugetarilor, fie şi în vremuri ceva mai tulburi.

Să nu omitem locul pe care îl merită muncitorii şi agricultorii acestei ţări, care iarăşi de vreo 20 de ani au ajuns să creeze plus valoare pe alte meleaguri decât cele româneşti şi toate acestea în condiţiile în care frumusetea, dar mai ales bogăţia acestei ţări ar fi trebuit sa-i ţină pe lângă cei dragi.

Până la urmă numai cetăţenii conştienţi şi activi se pot opune unui regim sensibil dăunător propriului popor, propunând măcar o alternativă viabilă, iar orice alternativă este mai bună decât cea care este în prezent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>