România, ţara tuturor posibilităţilor

admin-ajax

Bine ati venit in România sau bine ca mai traiti in Romania! Aici este tarimul tuturor posibilitatilor si nu in America.
Aici exista posibilitatea ca sa-ti arda copiii de vii prin spitale. Aici ai posibilitatea sa-ti rupi masina in gropi dupa ce ai scos-o de pe trotuar, pentru ca tot aici ai posibilitatea sa descoperi cum este sa nu ai un loc de parcare. Aici ai posibilitatea sa ramii fara pensie dupa ce iti cumperi un algocalmin si tot aici ai posibilitatea sa mori lovit pe trecerea de pietoni de vreo masina serie limitata. Şi tot aici ai posibilitatea sa constati ca dupa ani cand in sfarsit justitia iti face dreptate, risti sa ramai cu o simpla hartie, la care sa te poti uita.
România este singura tara in care ai posibilitatea sa te pregatesti intr-un domeniu şi, bineinteles, sa profesezi in altul. Tot aici ai posibilitatea sa-ti intemeiezi repede o firma, dar numai atunci cind dai o spaga sau ai posibilitatea sa falimentezi daca nu respecti “regulile” segmentului de piata in care activezi.

In România ai posibilitati nemarginite sa mori de foame. Aici, pe plaiul mioritic, ai posibilitatea sa ramii somer si ai posibilitatea de a nu te mai angaja vreodata, iar a trai din somaj este o posibilitate pe care ti-o asumi. Tot aici ai posibilitatea sa asculti minciuni cu iz politic si ai posibilitatea de a merge la vot o data la patru sau cinci ani, unde exista sansa de a alege un posibil viitor guvern sau un posibil presedinte care are la randu-i posibilitatea de a ne demonstra ca traim intr-o tara cu posibilitati imposibile.

Tot in draga Romanie ai posibilitatea sa nu castigi cat ai vrea, sa platesti o chirie uriasa pentru un apartament extrem de mic si traiesti intr-o tara in care sistemul iti pune bete in roate, pentru ca el, sistemul, este construit atat de anapoda incat indiferent ce ai vrea sa realizezi, poti vedea esecul la orizont. Sau altfel spus, sistemul nu se vrea functionabil pentru ca derbedeii, hotii şi pungasii sa-şi poata face jocurile, bineinteles pe spinarea dumneavoastra.

Pana una alta traiam intr-o Romanie in care domina haosul. Cred ca sunteti de acord! Şi in acest caz cum de o mai numim tara tuturor posibilitatilor? Pentru ca in haos exista suficient loc de miscare pentru cei care stiu sa impuna “regulile”. Cand o tara intreaga este in deriva, totul este la indemana celor care au simtul directiei. Avem suficienti oameni cu viziune, dar regulile par sa le faca tot cei din afara. De ce? Pentru ca noi “traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul”, cand de fapt ar trebui sa fim tot timpul ocupati deoarece traim in Romania.

Tara tuturor posibilitatilor a devenit tara lucrurilor posibile şi … imposibile, a devenit locul unde speranta moare inainte de a se naste! Şi totusi printre noi mai sunt şi romani adevarati, carora le port respect şi stima pentru faptul ca ne arata ce posibilitati reale avem. Şi chiar avem! In ceea ce-i priveste pe cei care ne indica ce am putea face, fara sa fie posibil, nu pot decat sa-mi manifest profunda dezamagire. Dar stiti dumneavoastra, dragi cititoti, pana la urma “nu mor caii, cand vor cainii!”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>