Falimentul national

bani

Sub bagheta premierului Emil Boc, romanii conjuga in cor, cu frenezie, verbul „a taia”. Taiem speranta de viata, taiem pensii, taiem salarii, taiem din alocatiile copiilor si indemnizatiile de maternitate. Taiem paturile din spitale si compensatele de pe liste. Taiem caldura din apartamente si casapim, nu alta, orice cheltuiala nedirectionata catre plata darilor la stat si furnizorii de utilitati. Altfel spus, taiem cu brio tot ceea ce inseamna decenta si civilizatia traiului de cetatean european al secolului XXI. Nu-i de mirare, asadar, ca 23 de romani dintr-o suta sunt saraci lipiti pamantului sau ca jumatate de milion dorm sub cerul liber. Iar cei care nu sunt cuprinsi in statisticile groazei duc, cu foarte mici exceptii, un trai plin de privatiuni materiale, condamnati fiind sa se tarasca de la o zi la alta, fara nici cea mai mica speranta ca undeva, intr-un viitor oarecare, ar putea uita de grija zilei de maine.

In lipsa unui program realist de relansare a economiei si a oamenilor care sa il puna in aplicare, Romania nu este altceva decat un biet cobai al institutiilor financiare internationale, ai caror functionari fac practica pe destinele a 21 de milioane de oameni, testand, la scara unei natiuni care in acest moment nu stie de unde vine si incotro se indreapta, teorii economice concepute in laboratoarele occidentale. De partea cealalta, au ca parteneri de discutie si negocieri ministri incapabili sa vada dincolo de interesele de partid si de grup.

Suntem guvernati in regim de avarie de o adunatura de politicieni afaceristi care raporteaza natiunii o mare victorie: inca vreo doua transe de bani cu imprumut de la Fondul Monetar International. Inseamna cateva luni de acalmie, in care plata obligatiilor sociale ale statului catre cetatenii care au contribuit la bugetul public este garantata, iar stabilitatea monedei nationale este cat de cat asigurata. Ar putea insemna totodata, intr-o varianta optimista, inca un ragaz pentru pornirea motoarelor gripate ale economiei si crearea premiselor relansarii productiei si a serviciilor nationale. Dar cine sa o faca?

Doar ca taierea la sange a cheltuielilor statului cu „personalul” Romaniei (a se citi „cetatenii”) este exact opusul relansarii economice. De vreme ce banii din buzunarele oamenilor sunt din ce in ce mai putini, nu va exista cerere pentru indiferent ce, nu va exista, deci, piata pentru ceea ce companiile ar putea avea de vanzare. Pe de alta parte, disponibilizarile in masa, dupa ureche, fara vreun program clar de restructurare a pietei muncii, in functie de necesarul de personal si expertiza din economie, erodeaza definitiv cel mai pretios capital al unei tari – capitalul uman. Iar acest tandem nascut din prostia si indiferenta guvernarilor postdecembriste – saracia si compromiterea valorii resurselor umane nationale sunt ingredientele retetei sigure a ratarii noastre ca tara si ca popor. Si chiar daca, sa zicem, FMI ne-ar fi vandut, pe bani grei, secretul iesirii din criza, la cum merg treburile de prost, inseamna ca ori nu stim sa il folosim, ori stim, dar din pierderile suferite de milioane de romani, o mana de oameni scoate profituri colosale, iar taina cu pricina o stiu doar acestia din urma. Asadar, pana la falimentul national cred ca ne mai trebuiesc inca vreo doua transe de la FMI!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>